Plan de afacere SRL-D

//Plan de afacere SRL-D

Programul pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii debutanti consta in acordarea unui ajutor financiar nerambursabil de pana la 10.000 de euro

Am sanse sa obtin finantare cu afacerea mea? 

Poti afla si singur foarte simplu. In primul rand trebuie sa citesti foarte bine acest articol, nu iti ia mai mult de 3 minute. Trebuie sa stabilesti eligibilitatea, care e data in primul rand de domeniul de activitate si de tipul de cheltuieli pe care vrei sa le efectuezi. De asemenea, tine cont si de punctajul obtinut, pentru ca banii se dau in functie de punctaj, iar un punctaj mic de obicei duce efectiv la imposibilitatea obtinerii unei finantari. Despre modul in care sa iti alegi finantarea potrivita am vorbit si aici. Nu in ultimul rand, trebuie sa stii ca daca nu ai niciun ban nu poti implementa niciun program de finantare. Am explicat mai bine de ce in linkul acesta. Acum, spor la citit.

       Cine poate să obţină aceşti bani?

Programul este destinat persoanelor juridice cu forma de organizare SRL-D (Societate cu răspundere limitată – Debutant), ce nu au mai fost beneficiare în trecut ale acestui program. Dacă vrei mai multe informaţii despre SRL-D, despre infiinţarea lui şi avantajele principale pe care le are, accesează pagina de prezentare SRL-D.

De asemenea, nu trebuie neglijat faptul că o serie de coduri CAEN sunt neeligibile pentru accesarea acestui program. Lista cu acestea o puteţi regăsi în Ghidul Solicitantului ataşat în partea de jos a acestei pagini. Dintre cele mai importante activitati neeligibile amintim de agricultură, creşterea animalelor sau intermedierile financiare si pariurile si jocurile de noroc. Dacă nu vă regăsiți activitatea în lista cu codurile CAEN neeligibile, înseamnă că aceasta este eligibila.

       Câţi bani pot să iau?

Statul român oferă 10.000 de euro, sub formă de ajutor financiar NERAMBURSABIL,  fiecărui SRL-D ce respectă procedură de obţinere a acestora. Cei 10.000 de euro reprezintă doar o contribuţie de 50% din valoarea intregului proiect pentru care se accesează finanţarea. Asta înseamnă că cel puţin 50% din restul proiectului, trebuie să fie furnizat din alte surse.

De obicei, acestea se împart în două tipuri: surse proprii (economii personale, contribuţie proprie sau chiar veniturile generate de afacere pe timpul implementării proiectului) sau credit bancar.

În al doilea caz, în momentul înscrierii cu planul de afaceri pe site-ul Agenţiei pentru implementarea proiectelor şi programelor pentru IMM-uri, se poate alege furnizarea unui credit bancar. Valoarea acestuia trebuie să fie egală cel puţin cu valoarea AFN-ului solicitat, institutia de credit acceptata anul acesta urmand inca a se stabili. Cu toate acestea, având în vedere experiența de până acum, CEC Bank va fi probabil banca, ea fiind și singura banca ce a acordat credite în cadrul acestui proiect în ultimii 4 ani. De anul acesta, institutia partenera e obligata sa acorde creditul in 20 de zile.

      Cum pot cheltui aceşti bani?

În două moduri:

Minimum 40% trebuie investiţi, adică se pot cumpăra: active corporale (terenuri, construcţii, mobilier, echipament tehnologic, mijloace de transport marfa doar în directă legătură cu activităţile codului CAEN cu care se accesează programul ) şi active necorporale (brevete, licenţe, francize) dar şi realizare site (maximum 10.000 lei). Procentul de 40% este minim, adica se pot achizitiona si de 45% din bani sau 90%.

Maximum 60% cheltuieli operaţionale: materii prime, stocuri, chirie, salarii, utilităţi, publicitate, consultanţă realizare plan de afacere (singura cheltuială eligibilă ce poate fi efectuată înaintea obţinerii finanţării).

Precum spuneam, contribuţia AFN-ului este de 50% din intreaga valoare a proiectului. Asta înseamnă că orice cheltuială va fi acoperită de către AFN doar în proporţie de 50%. Restul de 50%, precum şi TVA (nu este cheltuială eligibilă) trebuie acoperite din surse proprii sau din credit.

Exemplu: Doresc să achiziţionez un laptop în valoare de 2000 de lei, fără TVA. Contributia statului este de 1000 de lei, iar eu trebuie sa platesc 1000 de le plus tva-ul aferent sumei de 2000 de lei, adica inca 480 de lei. In total 1480 de lei contributie proprie.

Atentie, conform proiectului de procedura pentru 2016, intreprinzatorul trebuie sa faca dovada că deține cei 10.000 de euro, contribuție proprie, în momentul semnării contractului de finanțare. In cazul in care solicita credit bancar, acesta trebuie sa incheie contractul de credit in maximum 30 de zile de cand a fost notificat ca a fost acceptat la finantare. .

Accesarea AFN-ului este condiţionată de folosirea a minimum 40% din valoarea acestuia în vederea realizării unor investiţii.

Exemplu: Doresc să obţin intreaga sumă de 10.000 de euro. Înseamna ca valoarea proiectului este de 10.000 de euro AFN plus 10.000 de euro contribuție proprie. 20.000 de euro în total. 40% din acesta, adică 8000 de euro, trebuie să-i investesc. In categoriile de cheltuieli mai sus descrise. Dacă valoarea investiţiei este mai mică de atât, atunci şi suma totală a AFN-ului ce se poate obține se va micşora proporţional.

       Cum mă înscriu?

Înscrierea se face pe site-ul Direcţiei pentru implementarea proiectelor şi programelor pentru IMM-uri. Deschiderea inscrierilor va fi anuntata cu 5 zile inainte pe acelasi site. După înregistrarea pe site printr-o procedură simulară cu crearea unui cont de email, se completează online secţiunile planului de afaceri pentru SRL-D iar în final, se selectează trimiterea formulalelor. Durata de inscriere este de 15 zile, dupa care se va afisa lista cu cei admisi la evaluare. In termen de 10 zile participantii trebuie sa se prezinte la sediul OTIMMC cu o serie de documente. Ca mai apoi, in aproximativ o luna jumatate sa primeasca un raspuns privind acceptarea la finantare sau nu.

       Cum se face evaluarea?

Evaluarea se face intr-un mod foarte obiectiv şi transparent. Fiecare secţine a planului de afaceri presupune selectarea unor răspunsuri la intrebări obiective. Intrebările pot fi regăsite în modelul de plan de afaceri ataşat mai jos în pagină. Fiecare răspuns are un punctaj. În momentul în care aţi obţinut minimum de 60 de puncte, sunteţi eligibil pentru obţinerea finanţării. Finantarea totusi se acorda in functie de punctajul obtinut, nematinandu-se cont de primul venit primul servit.

Dacă planul de afaceri este unul corect realizat, respectă cheile de verificare, este realist şi respectă criteriile esenţiale (precum ponderea investiţiilor sau natura acestora) si are si un punctaj suficient de mare, atunci se va obtine finantare.

In continuare regasiti grila de punctaj:

Clipboard01

Mai jos aveţi ataşate proiectul pe 2016 al Ghidului Solicitantului şi Modelul de plan de afaceri folosit in ultimii ani. În acestea puteţi regăsi principalele reguli de respectat dar şi puteţi să vă faceţi o idee despre conţinutul planului de afaceri ce trebuie completat pe site-ul Agenţiei. De asemenea, nu uitaţi să consultaţi şi secţiunea de Întrebări frecvente. In versiunea finala a programului este posibil sa apara noi modificari.

  • Cum putem sa te ajutăm noi? Click aici!
  • Vrei o cotaţie de preţ în ceea ce priveşte consultanţa acordată pentru realizarea planului de afaceri? Poți merge direct la Contact.
  • Finantarea aceasta nu ti se potriveste? Mergi pe prima pagina pentru a identifica o noua oportunitate sau poti intra pe tabelul centralizator cu finantarile disponibile.

 

STATUS: Programul s-a inchis pe 14 septembrie! Urmatoarea sesiunea in 2017.

DOWNLOAD LEGISLATIE 2016
ARHIVA

Comments

comments

1.009 Comments

  1. Constantin noiembrie 17, 2016 at 10:32 am - Reply

    Daca aplic pentru aceasta finantare,mai pot aplica si pentru proiecte de fonduri europene,gen masura 6.4 AFIR?

    • Silviu Draganescu noiembrie 19, 2016 at 4:15 pm - Reply

      Da

  2. Antonio noiembrie 3, 2016 at 10:41 pm - Reply

    Bună , am un Magazin Mixt în rural , pe Srl-D și doresc sa aflu dacă în momentul în care reîncepe programul , deschid un alt punct de lucru ( pizzerie ) tot în rural as putea începe demersurile pentru finantare?

    • Silviu Draganescu noiembrie 4, 2016 at 9:41 am - Reply

      Da

  3. Elena octombrie 26, 2016 at 6:53 pm - Reply

    Buna ziua. In anul 2017 sunt inscreri pentru programul neramburasil de 10.000€in primele luni ale anului, sau doar august-septembrie? Multumesc

    • Silviu Draganescu octombrie 31, 2016 at 7:13 am - Reply

      Perioada de inscriere din pacate este cunoscuta abia cu 1 saptamana inainte sa se produca. Nu avem de unde sa stim. In anii trecuti s-a dat drumul si in februarie dar si in septembrie.

  4. stanciu nic octombrie 3, 2016 at 7:15 am - Reply

    Buna ziua..Am infiintat un srl-d cu activutate principala transport marfuri.Auto cu care vreau sa desfasor activitatea il iau cu chirie dupa care vreau sa-l cumpar.Pot accesa vreun fond nerambursabil pentru a-l putea plati? Va multumesc !

    • Silviu Draganescu octombrie 3, 2016 at 11:00 am - Reply

      Nu se dau deloc bani pentru mijloace de transport marfa pentru servicii de transport marfa.

  5. Gavril Madalina septembrie 28, 2016 at 6:31 pm - Reply

    Buna seara! Tocmai am demarat procedurile pentru a deschide un SRL-D acum la sfarsitul lui Septembrie 2016. Din cate inteleg acum nu este nici o sesiune pentru fonduri nerambursabile. In cazul in care se deschide o noua sesiune in 2017, mai sunt eligibila pentru aceste fonduri, chiar daca activitatea este deja inceputa?

    • Silviu Draganescu octombrie 2, 2016 at 8:03 pm - Reply

      Da

  6. Anca septembrie 25, 2016 at 2:18 pm - Reply

    buna ziua! as putea sa.mi deschid un srl-d fara sa accesesz acei 10.000 euro?

    • Silviu Draganescu octombrie 2, 2016 at 7:47 pm - Reply

      Da

  7. Traian septembrie 6, 2016 at 2:30 pm - Reply

    Buna ziua

    Am auzit ca data limita pentru obtinerea fondurilor pe un SRL-D a fost 30.08.2016, sau candva in august oricum…

    Este adevarat?

    • Silviu Draganescu septembrie 11, 2016 at 5:00 pm - Reply

      S-a prelungit pana pe 14 septembrie.

  8. negutescu mihai septembrie 3, 2016 at 10:42 pm - Reply

    am un if.pot sa l transform in srl d avand ca obiect de activitate foraje pentru constructii,comfectionarea elementelor de beton,si mai nou am mai adaugat si comertul cu produse nealimentare in zona rurala si urbana.

    • Silviu Draganescu septembrie 11, 2016 at 4:58 pm - Reply

      Nu merge transformat, ci va faceti un srld nou.

  9. VoicuDumitruCosmin septembrie 3, 2016 at 4:49 am - Reply

    Am un SRL D ce ar trebuii sa fac sa obtin cei 10000 de euro eu sunt pe piata cu comert cu cereale

    • Silviu Draganescu septembrie 11, 2016 at 4:59 pm - Reply

      Sa ne contactati telefonic pentru a discuta mai pe larg.

  10. Petris Dumitru septembrie 1, 2016 at 3:03 pm - Reply

    Cu un srl-d infiintat in ianuarie 2015 si activ de atunci si pana in prezent cu activitate de transport de marfuri intern si international cu masina proprie de 3,5t.as putea obtine 10000 de euro pentru dezvoltare?Mentionez ca nu am avut angajati doar eu lucrez deocamdata si am angajare cu jumatate de norma de cateva luni.

    • Silviu Draganescu septembrie 11, 2016 at 4:59 pm - Reply

      Puteti aplica, dar nu prea aveti cheltuieli elibile.

  11. Grig august 27, 2016 at 7:15 pm - Reply

    Buna ziua!

    Se pot accesa fonduri si dupa acceptare sa inmatriculez firma?

    • Silviu Draganescu august 28, 2016 at 5:24 pm - Reply

      La SRLD nu.

  12. savu august 23, 2016 at 8:47 pm - Reply

    SRL-d ul poate avea 2sau 3 asociati sau e obligatoriu sa aibe asociat unic? daca infiintez srld ul si intrunesc punctajul sunt riscuri sa nu obtin finantarea, adica as putea infiinta srld ul in momentul in care am certitudinea ca obtin finantarea?

    • Silviu Draganescu august 26, 2016 at 10:23 am - Reply

      Poate avea pana la 5 asociati. Firma trebuie infiintata pentru a putea participa la finantare.

  13. Tudor Florentina august 22, 2016 at 12:23 pm - Reply

    Am un studiu cu activități de inginerie și consultanta în domeniu. Mai pe scurt sunt verificator de proiecte. Pot sa solicit o finanțare și sa cumpăr o mașină din banii primiți cu care sa ma deplasez la clienți,

  14. Bucatariu Ana-Maria august 22, 2016 at 12:07 pm - Reply

    Buna ziua! Am inteles din intrebariile de mai sus ca dupa ce mi se aproba proiectul pt fonduri europene neramb pt srl d trebuie sa am un minim de 2 angajati ? Acestor angajati sunt obligata sa le fac contract pe 8 ore amandurora sau pot unuia sai fac pe mai putin de 8 ore? Daca salariile sunt plati eligibile si ele in proiect pot sa scriu in planul de afaceri pt fonduri ca vreau fiinantare si pt angajati pe un an de zile pt plata salariilor ? Iar daca si chiriile sunt plati eligible la fel intrebarea mea este daca pot sa cer fiinantare in planu de afacerii pt fondurii plata chiriei spatiului pt care voi opta pt un an de zile ? Si as mai avea o intrebare toate bunurile si materialele pe care le voi trece ca si necesare planului de afacere pt fondurii nerambursabile folositoare mie in afacerea mea va trebuii sa le asigur printr-o asigurare obligatorie ? pt ca asa prevede proiectu de fonduri europ neram sau e optional atata timp cat depozitarea lor este asigurata de o firma de paza sau de un sistem de alarma? Va multumesc!

    • Silviu Draganescu august 26, 2016 at 10:24 am - Reply

      2 locuri minim nomra intreaga. Salarii doar pe perioada de implementare de 60 de zile. La fel si la chirie. Da, trebuie asigurare.

  15. MILEA august 22, 2016 at 11:53 am - Reply

    Salut.Doresc sa ma axez pe o activitate de comert:gen un magazin cu de toate intr-o zona rurala.As putea sa ma inscriu pentru a accesa cei 10000 Euro,contributia mea fiind de 50%.Va multumesc

    • Silviu Draganescu august 26, 2016 at 9:47 am - Reply

      Da

Leave A Comment


Informatii necesare

Ce activitate faceti sau doriti sa intreprindeti? Daca se poate cat mai specific, eventual cu furnizarea unui cod CAEN (acesta din urma este in final elementul cheie care determina daca o activitate e eligibila sau nu).

Unde doriti sa implementati proiectul?

Pentru ce aveti nevoie de bani? Care sunt cheltuielile la care v-ati ganditi, cel putin in mare? Ne intereseaza cat de cat detaliate si cu valori numerice, de preferat in LEI fara TVA. Acestea e al doilea cel mai important criteriu de eligibilitate, care determina daca puteti obtine finantare sau nu. Mai mult, daca ne furnizati o lista de cheltuieli detaliata, noi putem sa identificam si alte surse de finantare pentru dumneavoastra, poate chiar mai bune decat cele pe care le-ati gasit dumneavoastra.

Care este contributia proprie cu care sunteti dispus sa veniti in implementarea proiectului. Atentie insa, chiar si in proiectele in care contributia proprie este zero, tot este nevoie de bani pentru cheltuieli neeligibile, neprevazute sau eventual de acoperit TVA-ul. Asadar, de cati bani dispuneti ca sa implementati proiectul?

Cand doriti sa implementati proiectul? Peste o luna? Peste 6 luni? Peste 1 an?

– Ce numar de telefon aveti? De cele mai multe ori, discutia despre o finantare, cel putin preliminara, este una destul de complexa si interactiva, astfel incat, telefonul este cea mai rapida si eficienta metoda pentru a lamuri aspectele initiale.

– Nu in cele din urma, ati citit informatiile existe pe site deja? Acesta e gandit sa ofere oamenilor interesati raspunsul la cele mai importante intrebari. Lucram din greu sa oferim pe el cele mai noi si importante informatii, iar lectura lui va ofera nu doar raspunsul la intrebarile pe care le aveti, dar si la intrebarile pe care inca nu stiati ca le aveti.

Va multumim pentru timpul acordat citirii acestui articol.

×
Reguli privind comentariile

Noi cei de la planul-de-afaceri.ro lucram zilnic din greu sa asiguram vizitatorii site-ului ca au la dispozitie cele mai noi si corecte informatii. Site-ul este gandit sa ofere un acces facil la acestea, pentru ca dorim sa nu le pierdem timpul vizitatorilor. Reciproca e valabila insa, asa ca, inainte de a posta un comentariu, asigura-te de urmatoarele lucruri:

Raspunsul la intrebarea ta nu se afla deja pe site. Daca pui o intrebare la care s-a mai raspuns deja, cel mai probabil nu ti se va raspunde. Site-ul este unul usor de citit si intr-o ora probabil poti sa-l parcurgi pe tot. Consideram ca nu este o investitie de timp foarte mare, mai ales comparativ cu zecile, poate sutele de ore pe care noi le petrecem sa intretinem acest site.

Fii specific atunci cand pui intrebarile. Daca sunt prea generale, nu putem sa dam un raspuns exact.

Asigura-te ca ai postat la articolul corespunzator. De asemenea, daca pui o intrebare care nu are legatura cu articolul, nu ti se va raspunde.

– Daca vrei sa obtii finantare si ai nevoie de consultanta, cel mai rapid insa este sa ne suni direct folosind numerele de telefon de la contact.

Am introdus aceste reguli, de bun simt o mare parte din ele, pentru ca incercam sa mentinem acest site usor de parcurs si o sursa importanta de informatii (gratuite) pentru cei interesati de deschiderea sau dezvoltarea unei afaceri. Daca am aproba si raspunde la toate comentariile, nu doar ca ne-ar consuma o mare parte din timp, dar ar face si site-ul foarte greu de parcurs, mai ales pentru cei care sunt cu adevarat interesati si carora le-am pierde timpul cand vor parcurge acelasi intrebari puse de zeci de ori.

×