Noutati programe de finantare din bugetul de stat – 12 mai 2016

//Noutati programe de finantare din bugetul de stat – 12 mai 2016

Noutati programe de finantare din bugetul de stat – 12 mai 2016

In data de 12.05.2016 am participat la o noua sesiune de informare privind programele guvernamentale, organizata de Directia pentru IMM-uri la Ministerul Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri, unde am aflat care este stadiul proiectelor, cateva modificari ale unor programe de finantare, precum si o estimare a lansarii lor.

Aspecte generale

  • In primul rand, dorim sa mentionam ca anul acesta, toate programele de finantare de la stat au fost analizate sub aspectul complementaritatii cu alte programe de finantare implementare prin Fonduri Europene (PNDR 6.2 si 6.4, POR 2.1). Astfel, pentru a se putea implementa si anul acesta, toate programele de la stat trebuie sa fie complementare celor mentionate mai sus, iar cateva dintre ele au fost usor modificate tocmai pentru a fi in concordanta cu acest aspect.
  • De asemenea, avand in vedere ca sunt programe de finantare de la stat, acestea vor parcurge mai multe proceduri legislative pentru a fi aprobate de catre Guvern. O parte din acestea au fost parcurse deja, iar in prezent se asteapta aprobarea unor memorandum-uri de la Ministerul Finantelor.
  • O veste buna pana acum este ca bugetele propuse pentru cateva dintre programe (Rural si Microindustrializare) sunt destul de mari si ar putea sustine cel putin 400 de firme cu experienta. Bugetul total preconizat pentru anul 2016 este cel mai mare din ultimii ani si se doreste, in continuare, pastrarea programelor si implementarea lor in conditii mai bune.
  • De aceea, pentru observarea interesului real al antreprenorilor pentru aceste finantari, dar si pentru a fi siguri ca rata de renuntare la finantare in ultimele zile de implementare se va reduce considerabil, se doreste impunerea unei penalizari pentru acele societati si actionarii lor care nu depun cerere de renuntare la finantare (din incapacitatea de a implementa proiectul) intr-un anumit numar de zile de la data semnarii contractului de finantare; penalizarea consta in incapacitatea de a accesa finantari din bugetul de stat pentru urmatorii 3 ani. Acest lucru vine in sprijinul societatilor care sunt “sub linie” pe lista de asteptare la finantare si care doresc si au capacitatea de a implementa. In plus, masura doreste sa evite situatiile in care, din lipsa de timp pentru implementarea altor proiecte, banii se ramburseaza statului, nefiind folositi la finantare, lucru ce atrage, dupa sine, si scaderea ratei de absorbtie a fondurilor de la stat si chiar, scaderea bugetelor alocate acestor programe pentru anii urmatori.
  • Tot o veste buna este si eliminarea etapei administrative de verificare a eligibilitatii societatilor inscrise la finantare – adica acea etapa dintre inscrierea in aplicatie si semnarea contractului de finantare, ceea ce inseamna pentru intreprinzator, ca nu mai este nevoit sa prezinte in format fizic un dosar cu mai multe documente, in 3 exemplare, la oficiul teritorial de care apartine. Toate documentele vor fi transmise inca de la inceput, prin intermediul aplicatiei electronice, la inscrierea planului de afaceri.

In continuare, vom prezenta principalele aspecte discutate pentru fiecare program in parte.

SRL-D

  • Pentru moment, se asteapta aprobarea unui memorandum de la Ministerul Finantarelor. Cel mai optimist termen de aprobare ar fi saptamana viitoare (16-20 mai 2016). Ulterior, se va putea publica in Monitorul Oficial
  • Se doreste implementarea alaturi de o banca partenera in vederea creditarii firmelor castigatoare pentru partea de cofinantare in special, precum si in vederea efectuarii platilor. Astfel, se doreste implementarea fara decontare, tot pe o perioada de aproximativ 3 luni. Dupa publicarea proiectului de finantare in Monitorul Oficial, pe site-ul aippimm.ro vor fi publicate conditiile de aplicare a bancilor partenere (ex: dobanzi si comisioane mai reduse decat cele pentru creditele obisnuite contractate de persoane juridice sau fizice) si ulterior, vor urma discutiile cu acestea. Orice banca se poate alatura acestui parteneriat.
  • In continuare, salariile, chiriile, cheltuielile operationale si de publicitate nu ar fi eligibile la program.
  • In plus, se lucreaza si la incercarea de a finanta acest program din Fonduri Europene, cu un buget mult mai mare, incepand cu anul urmator.
  • Detalii privind ultimul proiect de procedura pentru SRL-D, gasesti aici.

START

  • O schimbare importanta la programul START este ca nu ar mai fi eligibile firmele SRL-D, ci doar SRL-urile cu vechime de pana la 2 ani.
  • Si acest program se doreste a se implementa cu sprijinul bancilor, conform celor detaliate in randurile de mai sus, pentru programul SRL-D.
  • Detalii privind ultimul proiect de procedura pentru START, gasesti aici.

Servicii (si Comert)

  • Nu par a fi modificari fata de procedura publicata in luna februarie.
  • Detalii privind ultimul proiect de procedura pentru Servicii si Comert, gasesti aici

Femeia Manager

  • Conditiile par a nu se modifica in perioada urmatoare, sprijinind doar 10 societati cu vechime de maxim 3 ani, din domeniul productiei, care isi vor desfasura activitatea in mediul rural, angajand cel putin 2 salariati.
  • Detalii privind ultimul proiect de procedura pentru Femeia Manager, gasesti aici.

Microindustrializare

  • Acest program se regaseste pe un al doilea memorandum ce va fi inaintat Ministerului Finantelor.
  • O modificare importanta este cea a eligibilitatii societatilor: vor fi eligibile intreprinderile mici si mijlocii din toata tara, precum si microintreprinderile, insa doar cele din zona Bucuresti-Ilfov, pentru a respecta anumite conditii de complementaritate.
  • Detalii privind ultimul proiect de procedura pentru Microindustrializare, gasesti aici.

Rural

  • Societatile eligibile sunt cele cu cel putin 3 ani fiscali consecutivi si care au autorizat obiectul de activitate (codul CAEN) pentru care solicita finantare tot de cel putin 3 ani (la sediul social sau punctul de lucru). De asemenea, implementarea proiectului trebuie sa fie neaparat in mediul rural, insa sediul social sau alte puncte de lucru existente, pot fi si in mediul urban.
  • Detalii privind ultimul proiect de procedura pentru Rural, gasesti aici.

Concluzii

Din discutiile pe care le-am avut cu dna Elena Soava, Sef al Serviciului de Dezvoltare Antreprenoriala, intelegem ca parcurgerea tuturor etapelor legislative intr-un timp cat mai scurt este o prioritate pentru Directia pentru IMM-uri. Se doreste lansarea programelor mai repede, astfel incat beneficiarii sa poata implementa proiectele in conditii bune.

Daca toti pasii de ordin legislativ vor fi parcursi fara intarzieri, o estimare optimista a posibilelor lansari de programe ar fi:

  • sfarsitului lunii mai: Servicii (si Comert) si Femeia Manager
  • a doua jumatatea a lunii iunie – inceputul lunii iulie: Rural si Microindustrializare
  • ulterior, datorita perioadei de discutii cu potentialele banci partenere: SRL-D si START.

Intalnirea cu Directia pentru IMM-uri ne-a clarificat cateva aspecte importante cu privire la programele guvernamentale din acest an si speram ca in curand aceastea sa fie lansate.

Speram ca informatiile de mai sus ti-au fost de folos!

Daca le consideri utile, da-ne, te rog un like si/sau share si pe Facebook pentru a ajuta cu informatii cat mai multi antreprenori.

De asemenea, daca ai intrebari sau nelamuriri, scrie-ne sau suna-ne cu incredere folosind datele noastre de contact.

Comments

comments

By | mai 12th, 2016|Uncategorized|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment


Informatii necesare

Ce activitate faceti sau doriti sa intreprindeti? Daca se poate cat mai specific, eventual cu furnizarea unui cod CAEN (acesta din urma este in final elementul cheie care determina daca o activitate e eligibila sau nu).

Unde doriti sa implementati proiectul?

Pentru ce aveti nevoie de bani? Care sunt cheltuielile la care v-ati ganditi, cel putin in mare? Ne intereseaza cat de cat detaliate si cu valori numerice, de preferat in LEI fara TVA. Acestea e al doilea cel mai important criteriu de eligibilitate, care determina daca puteti obtine finantare sau nu. Mai mult, daca ne furnizati o lista de cheltuieli detaliata, noi putem sa identificam si alte surse de finantare pentru dumneavoastra, poate chiar mai bune decat cele pe care le-ati gasit dumneavoastra.

Care este contributia proprie cu care sunteti dispus sa veniti in implementarea proiectului. Atentie insa, chiar si in proiectele in care contributia proprie este zero, tot este nevoie de bani pentru cheltuieli neeligibile, neprevazute sau eventual de acoperit TVA-ul. Asadar, de cati bani dispuneti ca sa implementati proiectul?

Cand doriti sa implementati proiectul? Peste o luna? Peste 6 luni? Peste 1 an?

– Ce numar de telefon aveti? De cele mai multe ori, discutia despre o finantare, cel putin preliminara, este una destul de complexa si interactiva, astfel incat, telefonul este cea mai rapida si eficienta metoda pentru a lamuri aspectele initiale.

– Nu in cele din urma, ati citit informatiile existe pe site deja? Acesta e gandit sa ofere oamenilor interesati raspunsul la cele mai importante intrebari. Lucram din greu sa oferim pe el cele mai noi si importante informatii, iar lectura lui va ofera nu doar raspunsul la intrebarile pe care le aveti, dar si la intrebarile pe care inca nu stiati ca le aveti.

Va multumim pentru timpul acordat citirii acestui articol.

×
Reguli privind comentariile

Noi cei de la planul-de-afaceri.ro lucram zilnic din greu sa asiguram vizitatorii site-ului ca au la dispozitie cele mai noi si corecte informatii. Site-ul este gandit sa ofere un acces facil la acestea, pentru ca dorim sa nu le pierdem timpul vizitatorilor. Reciproca e valabila insa, asa ca, inainte de a posta un comentariu, asigura-te de urmatoarele lucruri:

Raspunsul la intrebarea ta nu se afla deja pe site. Daca pui o intrebare la care s-a mai raspuns deja, cel mai probabil nu ti se va raspunde. Site-ul este unul usor de citit si intr-o ora probabil poti sa-l parcurgi pe tot. Consideram ca nu este o investitie de timp foarte mare, mai ales comparativ cu zecile, poate sutele de ore pe care noi le petrecem sa intretinem acest site.

Fii specific atunci cand pui intrebarile. Daca sunt prea generale, nu putem sa dam un raspuns exact.

Asigura-te ca ai postat la articolul corespunzator. De asemenea, daca pui o intrebare care nu are legatura cu articolul, nu ti se va raspunde.

– Daca vrei sa obtii finantare si ai nevoie de consultanta, cel mai rapid insa este sa ne suni direct folosind numerele de telefon de la contact.

Am introdus aceste reguli, de bun simt o mare parte din ele, pentru ca incercam sa mentinem acest site usor de parcurs si o sursa importanta de informatii (gratuite) pentru cei interesati de deschiderea sau dezvoltarea unei afaceri. Daca am aproba si raspunde la toate comentariile, nu doar ca ne-ar consuma o mare parte din timp, dar ar face si site-ul foarte greu de parcurs, mai ales pentru cei care sunt cu adevarat interesati si carora le-am pierde timpul cand vor parcurge acelasi intrebari puse de zeci de ori.

×